schlumbergera_truncata_body_violetSchlumbergera-hibride – Crăciunița

Proveniență:  Brazilia (pădurile umede)

Familia: Cactaceae

Descrierea plantei: Plantă suculentă epifită cu tulpini plate care atârnă, asemănătoare frunzelor, zimțate pe margini. Florile se formează la capătul tulpinilor și au capetele plecate. Pot avea o mulțime de culori de la alb la roz, roz somon sau roșu. Recent s-a obținut și o varietate cu flori aurii. Perioada de înflorire este din noiembrie până în ianuarie.

Utilizare: Plantă suculentă decorativă prin flori pentru interior sau pentru exterior vara.

Amplasare și lumină: Loc luminos, la soare filtrat. Se va feri de soarele direct de primăvara până toamna.

Interval de temperaturi: Preferă un mediu cald până la răcoros. Nu tolerează temperaturi sub 15°C.

Udare: Se va menține umed cu măsură în perioada de înflorire, lăsându-se pământul să se usuce între două udări. Dacă este udată în exces poate putrezi și muri. În perioada de odihnă se va uda foarte puțin.

Îngrășământ: Se va aplica îngrășământ mai puțin concentrat din două în două săptămâni în timpul perioadei de înflorire și creștere activă.

Recomandări speciale: Se va replanta o dată la doi ani la începutul primăverii în turbă bine drenată. Tot în această perioadă poate fi și tunsă pentru a se stimula îndesirea. Pentru a înflori are nevoie de doisprezece ore de lumină pe zi timp de cel puțin o lună.

Alte specii: Există multe varietăți cu flori într-o gamă largă de culori.

Boli și dăunători: Păduchi lânoși, păduchi țestoși, păianjeni roșii.

Înmulțire: Prin butași din tulpinile plate primăvara sau vara. Tulpinile trebuie să aibă două sau trei segmente.

Lasă un răspuns