schefflera-arboricolaSchefflera arboricola – Arborele umbrelă, Aralie strălucitoare

Proveniență:  Taiwan,  Australia

Familia: Araliaceae

Descrierea plantei: Arbust epifit cu frunze palmate cu codițe lungi, fiecare având de la șapte la unsprezece foliole cu o textură asemănătoare pielii. Nu înflorește în cultură dar rămâne mereu verde.

Utilizare: Plantă decorativă prin frunze pentru interior sau pentru exterior vara.

Amplasare și lumină: Loc luminos până la semiumbră. Preferă soarele filtrat dar tolerează și soarele direct.

Interval de temperaturi: Cald până la rece. Nu tolerează temperaturi sub 5°C. Iarna la 12-16°C.

Udare: Se va menține c măsură umed, iar iarna se va uda mai puțin. Nu tolerează apa în exces.

Îngrășământ: Se va aplica îngrășământ cu conținut scăzut de azot din două în două săptămâni din martie până în august. În restul anului nu e nevoie.

Recomandări speciale: Are nevoie de tutore deci poate fi antrenată pe un arac acoperit cu mușchi. Se va replanta o dată la doi sau trei ani la începutul primăverii. În aceeași perioadă se poate tunde pentru a se stimula îndesirea.

Alte specii: Există câteva soiuri cu frunze de diferite dimensiuni, unele din ele fiind pătate cu galben. Printre cele mai comercializate se află alături de S. arboricola și S. actinophylla.

Boli și dăunători: Păduchi lânoși, afide, păduchi țestoși, păianjeni roșii, putregai cenușiu.

Înmulțire: Tot timpul anului prin lăstari semilemnoși.

Lasă un răspuns