Ludisia-discolorLudisia discolor – Ludisia

Proveninență:  Sudul Chinei, Vietnam, Peninsula Malay

Familia: Orchidaceae

Descrierea plantei: Orhidee terestră de mici dimensiuni cu rizomi târâtori și frunze ovale, catifelate de culoare verde închis, cu nervuri roșii. Florile sunt mici, albe și frumos mirositoare.

Utilizare: Orhidee decorativă prin flori pentru interior.

Amplasare și lumină: Soare filtrat până la umbră. Nu lăsați planta direct în soare.

Interval de temperaturi: Cald până la rece. Nu tolerează temperaturi sub 13°C.

Udare: Pământul se va menține mereu umed, și se va folosi apă dedurizată. Nu tolerează lipsa apei. Se va pulveriza mereu cu apă pentru a se menține un mediu umed.

Îngrășământ: Se va aplica îngrășământ special pentru orhidee în perioada de înflorire, în restul anului nefiind nevoie.

Recomandări speciale: Se va replanta o dată la doi sau trei ani primăvara în compost special pentru orhidee.

Boli și dăunători: Păduchi, păianjeni, boli provocate de ciuperci.

Înmulțire: Prin butași din vârfuri de tulpini primăvara. Înainte de plantare vor fi ținuți într-un loc rece și uscat timp de 48 ore. Apoi vor fi plantați în compost pentru orhidee într-o răsadniță încălzită asigurându-se un nivel ridicat de umiditate și o temperatură la bază de 20°C.

Lasă un răspuns